Reacțiile lui Tecău și Rojer după victoria magică din semifinale: „E un sentiment minunat doar să participi la un Grand Slam, cu atât mai mult să ajungi în finală”. Cei doi și-au asigurat prezența la Turneul Campionilor

Reacțiile lui Tecău și Rojer după victoria magică din semifinale:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Horia Tecău și Jean-Julien Rojer au vorbit despre victoria senzațională obținută în semifinale la US Open, contra perechii Henri Kontinen/John Peers, la capătul a trei seturi și al unei reveniri de senzației.

Conduși cu 6-1 și 5-3 în tiebreak-ul setului al doilea, Horia și „Jules” au avut puterea de a reveni, iar succesul le-a asigurat și prezența la Turneul Campionilor de la Londra, competiție care va avea loc în luna noiembrie.

Imediat după meci, Horia a vorbit despre cum s-a simțit din teren victoria contra primilor favoriți ai competiției: „Ei au început foarte bine meciul. Noi nu am intrat foarte conectați, dar a trebuit să ne revenim. Aveau un serviciu bun, însă ne-am zis că dacă noi vom începe să servim bine, oportunitățile se vor ivi. Ne-am concentrat și așa am reușit să ajungem în tiebreak în setul doi. E un sentiment minunat doar să participi la un Grand Slam, cu atât mai mult să ajungi în finală. Pentru asta muncim, asta ne motivează”, a spus Tecău, completat de partenerul său: „Sunt o pereche puternică. Nu știam că nu au pierdut set până azi, dar am văzut încă din primul set cât de buni sunt. A fost un meci greu, dar suntem mândri de lupta pe care am dus-o. Eram mândri de cum am jucat și dacă pierdeam.”

Pentru Horia tecău, finala pe care o va juca fie împotriva spaniolilor Marc Lopez și Feliciano Lopez, fie împotriva fraților Bryan nu e singurul meci pe care-l mai are de disputat la US Open. Românul e calificat în semifinale la dublu mixt, alături de Coco Vandeweghe, și va evolua pentru un loc în marea finală contra perechii englezo-elvețiene Jamie Murray/Martina Hingis.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Kylian Mbappe și-a luat adio de la toată lumea, dar a uitat de cel mai important om de la PSG
Kylian Mbappe și-a luat adio de la toată lumea, dar a uitat de cel mai important om de la PSG
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Aurora Boreală a făcut spectacol, azi noapte, pe cerul României. Cum explică oamenii de ştiinţă fenomenul
Aurora Boreală a făcut spectacol, azi noapte, pe cerul României. Cum explică oamenii de ştiinţă fenomenul
TRUCUL pentru cea mai BUUUNĂ bere! E simplu și rapid
TRUCUL pentru cea mai BUUUNĂ bere! E simplu și rapid
Cea mai cunoscută amantă din România, ce a stat 16 ani cu un milionar însurat, are o nouă pasiune: Fac ceva ce duce la rezultat
Cea mai cunoscută amantă din România, ce a stat 16 ani cu un milionar însurat, are o nouă pasiune: Fac…
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
UNGARIA ASCUNDE un secret extrem de bine păstrat. Până acum, NIMENI nu a știut aceste lucruri
UNGARIA ASCUNDE un secret extrem de bine păstrat. Până acum, NIMENI nu a știut aceste lucruri
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Adio, Edi Iordănescu. Salariu de nerefuzat propus de arabi celui mai prost plătit selecționer de la Euro
Adio, Edi Iordănescu. Salariu de nerefuzat propus de arabi celui mai prost plătit selecționer de la Euro
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×